Priveste dincolo de început
În lumina arămie și difuză a lampadarelor se disting două siluete. Doi străini pe strada goală. Pe cât de goală este strada, pe atât de răsunătoare sunt grijile lor. Pe cât sunt ei de străini, pe atât de evident este lucrul pe care îl au în comun: frica.
Frica de eșec, frica de a nu fi judecați pentru ceea ce fac, gândesc sau spun. Frica responsabilităților zilei de mâine, frica de rău, de bine, de ei înșiși.
Iar în final, frica de a trăi.
Și așa s-a sfârșit totul…
Pe cât de nerăbdători suntem să se scurgă timpul, pe atât de răbdători suntem până trăim. Avem prea multă răbdare până spunem acel cuvânt, până cumpărăm o carte, până ne apucăm de pictură, până când îmbrățișăm pe cineva.
Timpul este în noi și noi în timp. Clipele sunt pe genele tale. Ai clipit și s-a consumat o clipă fără ca tu să faci ceea ce îți place sau fără ca tu să fii sincer cu tine însuți.
Și așa începe totul!
Închide ochii, oprește timpul și fă-ți curaj să aduni momentele pe care nu le-ai irosit în singura viață pe care o ai în această realitate.
Le-ai numărat? Nu au fost prea multe, nu-i așa? Cât mai vrei să mai clipești până să înainteze cu adevărat timpul din tine și tu în timp? Sau îți dorești doar ca timpul să avanseze fără tine?
Părăsește frica în trecutul cât mai îndepărtat și uită-te cu încredere la sinele tău curajos din viitor.
Trezește-te cu visele nopții și culcă-te cu visurile zilei. Hrănește-te cu zâmbetul cald al iubirii și potolește-ți setea cu nuanțele azurii ale valurilor ce se sparg în tine. Îmbracă-te în țesăturile vălurite ale vieții și încalță-te cu răbdare și curaj.
Și așa începe totul!