Suflet la exterior
Exterior și interior-două noțiuni care, deși se află în antonimie, pe atât de strâns sunt legate.
Nu poți să definești un lucru mai ușor decât prin prezentarea sa în comparație cu opusul său.
Când discutăm despre existența umană, nu putem să nu ne referim în primul rând la individ și la subiectivismul său.
Tot ceea ce îl înconjoară este perceput mai întâi de simțurile sale și, preferabil, de filtrul principiilor și valorilor morale, iar apoi acest nucleu prelucrat se degajă prin manifestarea exterioară.
Astfel, interiorul este atins de exterior.
Însă, apoi, apare următoarea întrebare: exteriorul este afectat și el de interior?
Nu poți să presupui că te cunoști pe tine însuți fără să existe introspecție, fără să sondezi cele mai adânci crevase ale sufletului și fără să te întrebi dacă sinceritatea pe care o oferi celorlalți, ți-o dăruiești și ție.
Iar în acest moment intervine starea de angoasă care nu anunță decât incertitudinea veridicității propriei existențe.
Lumina din interior
Dintr-odată se transpun în exterior manifestările interioare ale conștiinței și ale sufletului, iar apoi se întâmplă…exteriorul este marcat și el de interior.
Suspansul existențial al sinelui reflectă în mediul ce te înconjoară ceea ce tu percepi a se desfășura în tine.
Când încordările și tremurul interior generează febra sufletului, o ploaie răcoroasă de vară purifică, cel puțin momentan, eul.
Când tresăltările psihicului acaparează individul, învăluirea caldă a iubirii opreste zbuciumul. Proiecția existenței proprii afectează lumea, precum lumea afectează universul interior, iar soluția nu este menținerea acestei stări de acceptare aproape maladivă.
Răspunsul este cunoașterea de sine și autodesăvârșirea pentru că lumea este construită din proiecțiile noastre, iar proiecțiile noastre sunt suma existenței și trăirilor proprii.